30 de zile

dscf3283_2

Este ciudat si totodata amuzant cum in perioada de debut a anului 2017, in care toata lumea isi face bilantul anului trecut, 2016, in poze pe facebook, in numar de carti citite, in kilometri alergati, etc., eu ma gandesc la perioada petrecuta in 2015, nitel mai indepartata, dar nu atat de departe in timp incat sa se fi asternut complet praful in amintire peste acea vreme.

Prin septembrie al acelui an, cand scriam la foc de voie pentru „Calatorie spre Marte”, Andrei, un fost coleg de munca, a declarat ca va scrie o carte de la zero, in (parca) zece zile. Era de fapt un scurt ebook ce isi dorea el, iar rezultatul, publicat exact in termen, m-a determinat sa imi stabilesc si eu o data exacta la care avea sa fie lansata propria-mi carte. Un termen nu atat de strans, ceva mai realist, 30 de zile, in care imi calculasem ca aveam timp sa termin ceea ce mi-am propus, sa corectez si sa refac anumite pasaje si sa integrez textul intr-un format publicabil, tot al unui ebook.

Dupa ce, la randul meu, am publicat cartea, termenul fiind atunci 16 octombrie, mi-am propus apoi sa o si traduc in engleza, pana la sfarsitul anului.

Practic, din septembrie pana in decembrie 2015 am trait cu provocarea timpului: trebuia a fac ceva anume intr-o perioada stricta, fara sa ma forteze nimeni din afara, ci doar propria constiinta care isi propusese anumite sarcini.

Imi amintesc acum, dupa mai bine de un an, cat de distincte au fost cele doua perioade ale lui 2015 – o prima jumatate de an terna, care a trecut fara sa lase amintiri, ca o perioada gri, namoloasa si confuza – si o a doua parte plina de emotie, care a intiparit in memorie atat de distinct ceea ce faceam, cu precizie, in anumite zile sau cu fagase clare in privinta unor actiuni sau intamplari oarecare – exercitii de concentrare, frigul care se lasa cu inaintarea spre iarna, articole scrise pentru blog, muzica pe care o ascultam, fotografiile din colectia proprie pe care le selectam pentru ebook, cartile pe care le citeam si care si-au ocupat, unele dintre ele, un loc intr-un raft virtual al acelei perioade, chiar daca acum stau pe rafturi diferite in biblioteca reala.

Parca acele provocari si incercari create in termene fixe generau experiente memorabile peste timp, evidentiate si de faptul ca nu imi mai aduc aminte mare lucru din ceea ce facusem in prima parte de an, in afara jobului pe care il avusesem si al carui contract se terminase undeva la mijlocul verii respective. Parca nici concediul pe care il avusesem in iunie nu crease amintiri atat de clare ca cele intiparite mai tarziu, in toamna-iarna.

Experienta mea nu este una singulara. De curand am vizionat o conferinta Ted de cateva minute in care un expert in calculatoare povestea despre provocari similare pe care si le propusese: un roman de 50.000 de mii de cuvinte scris in 30 de zile, o luna in care avea sa faca o fotografie in fiecare zi, alte 30 de zile in care avea sa renunte la zahar sau sa alerge, etc. Toate acestea ii creasera experiente similare: isi aduce aminte unde era si ce facea la momentul fotografiilor, sau cum arata camera sa, plina de dulciuri, la sfarsitul perioadei fara zahar. In plus, glumea spunand ca putea sa se prezinte de acum incolo nu doar ca un expert in calculatoare, ci ca un scriitor sau fotograf, etc.

Toti ne propunem lucruri majore la trecerea dintre ani. Dar se pare ca rezultatele cele mai bune le obtinem prin schimbari mici si constante: a scrie in fiecare zi un numar de cuvinte constituie nu doar faptul ca obtii un roman la sfarsitul acelei perioade (el poate sa fie groaznic, bineinteles, sau mediocru, in cel mai bun caz, daca nu ai mai scris pana atunci mare lucru, greu de crezut ca prima incercare va fi o capodopera…), dar creeaza o experienta de viata inegalabila – cand te gandesti la acea perioada, dupa un timp, lumina amintirilor este mai clara, culorile sunt mai vii, emotiile traite lasa urme evidente care raman, daca nu pentru totdeauna, macar pentru un numar bun de ani.

Iar aceasta schimbare este una subtila, dar evidenta: daca iti propui ceva, dupa un numar de astfel de provocari la care ai facut fata cu brio, ai sanse mai mari sa reusesti. Unii ar zice ca ai TOATE sansele…

 

 

PS. Fotografia de mai sus este realizata intr-o provocare similara de a lua o imagine zilnic si care, bineinteles, a creat o nisa speciala pentru racoarea acelei dimineti de alergare in parc…

 

 

 

Anunțuri